Se aude zăngănit de cătuşe, DNA este pe fir! Primarul oraşului Mangalia, Radu Cristian, tun imobiliar pe final de mandat!

Date:

În luna iunie a anului trecut, primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu. El este acuzat de încheierea unor contracte cu o firmă de avocatură.
‘’In perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului Bucureşti, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi a altor organe judiciare sau jurisdicţionale. De precizat faptul că, o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condiţiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatura, în care ar fi fost prevăzute onorarii şi de 200 de ori mari mici faţă de cele stabilite în noile contracte’’, se arată în comunicatul DNA.
DNA a precizat că în acest mod, Primăria Mangalia a fost prejudiciată cu 13.675.922 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.
Tun imobiliar pe final de mandat
Radu Cristian, baronul local de Mangalia, trimis în judecată de DNA Constanţa pentru fapte de corupţie (dosar nr. 352/36/2023), pregăteşte un nou tun imobiliar pe final de mandat.
Prin Proiectul de Hotărâre al Şedinţei ce va avea loc în data de 21.03.2024, al Consiliului Local Mangalia din convocator se doreşte înstrăinarea unui teren de câteva sute de mii de euro, aflat în Portul Turistic Mangalia către Dan Moldovan, omul de încredere al primarului. În prezent, terenul este deţinut printr-un contract de închiriere ‘’cu cântec’’ ( terenul fiind iniţial atribuit fără licitaţie publică) de către apropiatul edilului, consilier local Pro-Romania, Dan Moldovan. Astfel, primarul oraşului Mangalia, Radu Cristian încearcă pentru a patra oară să înstrăineze terenul, cu sprijinul consilierilor local PSD, în ciuda faptului că în celelalte trei ocazii, aceştia s-au opus vânzării. De această dată, se pare că aceştia au obţinut ce au vrut de la edilul Mangaliei şi Proiectul de Hotărâre va fi votat.
Terenurile din Portul Turistic Mangalia vândute la bucată

Cum este posibil aşa ceva? Consilierii locali PSD Mangalia să-şi schimbe poziţia în doar câteva luni?
Simplu:au obţinut ce au vrut şi şi-au schimbat votul. Să nu uităm faptul că, Neculai Tănase, şeful Organizaţiei locale PSD Mangalia este finul lui Stroe Felix, şeful PSD Constanţa. Oare naşul ştie matrapazlâcurile pe care le face finul?
Dacă ne uităm la punctul 57 al Ordinii de Zi din cadrul aceleaşi şedinţe din 21 martie 2024, observăm că este propusă o altă vânzare de teren. Un teren cu dedicaţie pentru unul din membrii marcanţi ai PSD Mangalia, fostul consilier local Bogdan Maganu. Terenul se afla într-o situaţie juridică similară terenului pe care primarul vrea sa-l vanda consilierului local Dan Moldovan de la Pro-Romania, iar ca poziţie este vecin cu celălalt teren ce face obiectul şedinţei de consiliu, tot în Portul Turistic Mangalia.
Bogdan Maganu este directorul Balnear Mangalia, fost viceprimar în anii 2012-2016 şi chiar candidat la Primăria Mangalia în anul 2016, din partea PSD.
La sfârşit de mandat, tunurie imobiliare nu mai au culoare politică, singura lor preocupare fiind jefuirea banului public.
Va urma!

Distribuie:

Populare

Mai multe
Recomandate

În SUA se ia în calcul o revoluție după alegeri

După una dintre cele mai violente campanii din istoria...

Congresul Romilor din Romania la Sala Palatului

Asociația Partida Romilor Pro-Europa (APRPE) organizează astăzi 1 noiembrie...